Pe parcursul timpului, spiritistii si-au insusit aceasta tehnica si au inceput sa argumenteaze ca spiritele sunt cele care misca pendulul.

Tehnica are o multime de aplicatii dar, dupa parerea mea, cea mai utila este gasirea de obiecte pierdute cu ajutorul memoriei permanente a subconstinetului.

Confectionarea Pendulului ( 1 minut ):

Cel mai simplu pendul se poate confectiona dintr-o sfoara scurta si subtire trecuta prin gaura unui inel. Eu folosesc un lant cu placuta de identificare ( Stil “soldat american” ).

Pasul I – Setup ( 1 minut ):

Aseaza-te la o masa si asigura-te ca nu vei fi deranjat pret de cateva minute.

• Prinde capatul sforii opsu celui cu inelul intre degetul mare si aratator.
• Aseaza cotul pe masa asfel incat inelul sa se balanseze in aer la cativa cm deasupra mesei.
• Relaxeaza-te si astepta ca balansul sa se opreasca.

Pasul II – Training ( 4 minute ):

Subconstientul trebuie sa invete sa foloseasca inelul pentru a comunica. Il vei invata acest lucru folosind efectul ideomotor.

Info: Dupa ce folosesti aceasta tehnica de cateva ori, poti sa sari cu totul acest pas fiindca subconstientul invata ce trebuie sa faca.

Atentie: Nu misca inelul! Se va misca singur.. ( wow )

• Respira adanc si concentreaza-te in centrul inelului.
• Incepe sa soptesti incet : “stanga”, “dreapta”, “stanga” , “dreapta”…  Continua pana ce inelul incepe sa se miste.
• Soptesti incet : “sus”, “jos”, “sus”, “jos”…  Continua pana ce inelul inelul executa miscarea.
• Sopteste incet : “in cerc”, “in cerc” … Continua pana ce inelul inelul executa miscarea.
• Reia ultimii 3 pasi dar in loc sa soptesti, doar gandeste-te la cuvinte.

Pasul III – Cauta ( 5 minute ):

Ok, acum poti folosii aceasta legatura cu subconstinetul pentru a gasii lucruri pierdute.

• Defineste cu voce tare ce raspunsuri astepti ( ex: Pentru “da” – in sus si jos, pentru “nu” – in cerc ) .  Repeta x3 .
• Pune intrebarea. ( ex: “Telefonul mobil este in bucatarie?” , “Este intr-un dulap?”  ).

Explicatie :

In interiorul degetelor tale exista “micro muschi” care sunt sub controlul subconstientului. Ei sunt responsabili pentru miscarile fine care misca ata fara ca tu sa realizezi acest lucru.

Esti multumit? Nu uita sa recomanzi dodo.ro prietenilor tai.

Nu te las sa ma hipnotizezi! Cine stie ce dracu ma pui sa fac..

Te-as pune dar nu pot. O persoana care nu vrea sa faca un lucru in stare de veghe nu va executa actiunea nici hipnotizata. Hipnoza este asemanatoare cu dialogul cu un bun prieten, vei fi inclinat sa accepti o sugestie simpla in stilul “atinge-ti nasul” dar vei refuza o sugestiile de genul “acum vreau sa te arunci pe geam”, “da-mi portofelul”.

Eu nu pot fi hipnotizat, am un caracter puternic!

Da-mi un telefon, in 2 minute te fac sa ciripesti ca un canar. Lasand gluma la o parte, nu exista persoana ne-hipnotizabila. Exista totusi persoane care datorita unor conceptii gresite nu vor sa fie hipnotizate.

Stii hipnoza? Gata, nu ma mai uit in ochii tai!!

Hipnoza este un procest VOLUNTAR deci nu poate fi impus, persoana trebuie sa isi dea explicit acceptul verbal pentru a fi hipnotizata prima oara.

(Info) Unii hipnotisti de scena folosesc trucuri pentru a isi pre-hipnotiza audienta, asfel incat in momentul in care persoana este cheamata pe scena aceasta sa fie deja intr-o hipnoza ne-formalizata.

Nu. Daca nu mai poti sa ma trezesti!?!

Daca nu mai pot sa te trezesc ai sa te trezesti singur, nu poti ramane blocat in hipnoza cum nu poti sa ramane blocat in somn. Daca hipnotistul inceteaza sugestiile sau daca tu ai impresia ca ceva nu e in regula, vei iti vei revenii intr-o fractiune de secunda.

Da nu m-am simtit de loc diferit…

Nici nu aveai de ce, tot tu esti.. Doar ca esti intr-o stare mai relaxata si esti mai sugestibil. Totusi ti-a facut placere cand te plimbai pe plaja , nu ca parea real?

Eu nu am mai fost hipnotizat/a niciodata.

Gresit. Ai fost de peste 1000 de ori hipnotizat/a . Ti s-a intamplat vre-o data sa merge intr-un loc, pe un drum cunoscut si cand ai ajuns acolo sa nu iti mai amintesti pe unde ai luat-o? Ce s-a intamplat defapt a fost ca subconstientul tau a observat ca tu esti cu mintea in alta parte asa ca a preluat un picut controlul pentru a te proteja de un eventual accident.

Eu nu mai am nici o amintire din copilarie..

Le ai pe toate ( creierul contine o memorie permanenta care bate orice hardisc indiferent de producator ) doar ca ai uitat cum sa le accesezi. Hipnoza te poate ajuta sa iti amintesti orice. Incepand de la culoarea sireturilor pe care le-ai purtat in prima zi de scoala si pana la gustul primei capsuni pe care ai gustat-o.

In hipnoza sunt obligat sa spun adevarul

Nu. De fapt, pentru psihologi e o mare bataie de cap sa diferentieze realitate de adevar in hipnoza. Pentru ca subconstientul este parte cu care “se discuta” in hipnoza si pentru ca e si locul de proveninenta al imaginatiei, persoane hipnotizate pot sa minta atat de bine incat ajung sa se convinga si pe ei insisi.

• Spune o data, cu voce tare, “rembrand” ..
• Spune de 2 ori, cu voce tare, ori “rembrand” ..
• Spune de 3 ori, cu voce tare, ori “rembrand” ..
• Spune de  4 ori, cu voce tare, ori “rembrand” ..
• Spune o culoare, orice culoare.

Selecteaza acesta linie de text in intregime ( dbl click cu mouse-ul) :Ai spus cumva Rosu?

How does it work?

Banuiesc ca v-ati prins deja cum functioneaza. Dupa ce repetati cuvantul “rembrand” de  10 ori creierul gaseste mult mai simplu sa spuna o culoare cu lexicul apropiat de “rembrand” decat sa selecteze o culoare aleatorie ( desii in unele cazuri se intampla ).

Mai multe detalli despre psihologia cuvintelor, in urmatorul meu post.

Se poate juca de unul singur sau in mai multe persoane. Se da o situatie reala sau imaginara ( ex: Un schizofrenic are un cadavru in masina, politia il opreste pentru un control de rutina, politistul se da jos si se apropie de masina lui )

Apoi se impart instantele intre diferite persoane. Fiecare jucand rolul uneia dintre ele.

• Adult: Politistul stie de cadavru, de aia m-a oprit!.
• Copil Rebel: Eu zic sa ii taiem gatul si sa plecam!
• Copil Adaptat: Da asta ar incalca legea! Nu putem sa facem asta!
• Parinte Critic: Bineintales ca nu putem, nu avem curajul. Suntem pampalai!
• Parinte protectiv: Nu suntem, dar in inchisoare poti fi violat. Nu vrem sa fim violati, nu?
• Copil Spontan: Oare cum ar fi sa omori un om?? Eu vreau sa vad!!

Spor la joc!

Analiza tranzactionala trebuie privita mai mult ca un dialog, un dialog interior care are loc de fiecare data cand o persoana ia o decizie ( in doar o fractiune de secunda!! 200 de puncte pentru creier!! ). Ca in orice dialog, trebuie sa existe interlocutori. Asa ca ego-ul (eul) poate sa intre in trei stari principale :

Starea Adultul – Partea logica si in contact cu realitatea a eu-lui ( Pune intrebari de forma “Nu am baut cam mult bere?”, “Am destule date pentru o decizie?”. Incearca sa aduca cat mai multe date noi conversatiei “Oare eu chiar sunt indragostita de Ghita?” ) .

[ INFO ] In cazul unor afectiuni ca Paranoia sau Schizofrenia, Adultul e devine contaminat si pune intrebari in favoarea unei alte instante. Ex: “Nu e asa ca nu fac nimic cum trebuie?” ( favoritizeaza parintele critic )

Starea Parinte – Sunt doi parinti formati in copilarie. Parintele critic si parintele protectiv.

• Parintele critic : Critica in permanenta restul instantelor. E partea de caracter care nu e multumita de tine. ( ex: “Nu esti tu atata de destept!”, “De parca ai fi facut vre-o data ceva bine!” ) .
• Parintele protectiv : Protejeaza personalitatea, este extrem de grijului si nu ii plac riscurile. ( ex: “Da nu cumva ma va ranii?”, “Poate nu ar trebuii sa te arunci de pe bloc, te poti lovi!”, “Daca ma saruta data viitoare?” )

Starea Copil – Sunt 3 copii, desii sunt sigur ca vor fi mai multi in cativa ani ( psihologii par sa creasca numarul lor cu fiecare lucrare despre AT )

• Copilul Adaptat : Urmeza regulile,  e de bun simt ( mai putin dezvoltat la manelisti ) . Este partea tocilara din fiecare. Desii pare timid prin definitie, el nu ezita sa se impuna in fata celorlalte instante. Este de obicei in conflict cu copilul rebel. ( ex: “Dar mama ce mi-a spus despre asta?”, “Nu se pune problema sa merg dezbracat la servici, ce ar zice colegii?” ).
• Copilul Rebel : E opusul copilului adaptat. I se falfaie de reguli si incerca tot timpul sa faca ce ii place. E partea rebela care vrea in permanenta sa se distreze. Are o mare putere de decizie printre instante. ( ex: “Nu termin tema la fizica, nu am chef!!”, “Da-te dracu de tocilar! Let’s party!!” ).
• Copilul Spontan : E complet dus cu capul. E retardatul din noi toti. Vrea sa incerce lucruri noi, e spontan, e creativ si foarte dezvoltat la   desenatori, graficieni, muzicieni, s.a.m.d .  ( ex: “Wow, suna bine, vreau!!”, “Adica sa cad 100 de metrii legat de o sfoara… Cum s-o simtii? Hai s-o facem!” , “Ai obosit?? Eu mai vreau o data!!”).

Dar Shaw a urcat imperturbabil pe scenă, a luat microfonul şi a spus: „Domnilor,

Shakespeare a murit,

Dante e dus de mult,

Homer de asemenea, şi …

nici eu nu mă simt prea bine!”

Au urmat: stupoare, râsete, aplauze. Şi aşa a fost mereu, câtă vreme Shaw a dominat viaţa literară a Americii…

Umorul nu se limitează însă la râs şi vorbe de duh.

Umorul e o treabă foarte serioasă, şi nu e la îndemâna oricui.

În psihologie, umorul este văzut ca abilitate a persoanei de a nu-şi da prea mare importanţă, de a se lua singură peste picior, atunci când e cazul, de a sesiza şi accepta propriile limite (atunci când nu le poate depăşi), de a se trata pe sine şi pe alţii cu înţelegere şi îngăduinţă.

Opusul este amorul propriu (vezi termenul), aroganţa, orbirea de sine (vezi „tulburarea de personalitate narcisică” şi „paranoia”).

S-a constatat că persoanele capabile de umor sunt mai sănătoase fizic şi psihic, reuşesc mai bine în viaţă, sunt întâmpinate cu simpatie de ceilalţi, îşi revin mai uşor din decepţii, trec cu uşurinţă peste eşecuri.

În terapia depresiei, umorul este un „medicament” de mare eficienţă. În fine, trebuie să fii complet lipsit de umor ca să te sinucizi (că ai pierdut la Loto sau că ai picat un examen, că ţi-a fugit nevasta cu şoferul sau că te-au dat afară din serviciu etc.).

Umorul pare a fi recomandat şi de Biblie. Cei care susţin că Isus nu a râs sau nu a glumit niciodată, uită că umorul nu se reduce la asta şi, mai ales, că Isus a dat o dovadă magistrală de umor atunci când şi-a asumat o condiţie umilă…

În prezent, pe urmele marilor profesori ai umorului (Socrate, Budha, Isus ş.a.), terapia prin umor este predată şi recomandată de toate şcolile serioase de psihoterapie.

În plan senzorial apar iluzii şi halucinaţii, gândirea este fragmentară, ilogică şi haotică (încât cu greu se mai poate numi gândire), asociaţiile sunt aberante, limbajul e incoerent, memoria îşi pierde capacitatea de fixare iar amintirile sunt confuze şi disociate, imaginaţia este aproape nulă sau utopică, trăirile afective sunt şterse sau haotice şi necontrolate, motivaţia e redusă la formele de bază, instinctuale, conştiinţa de sine şi de lume e perturbată grav.

Se tratează cu medicamente specifice dar, suportul cerebral fiind afectat, rezultatele sunt modeste.

E un mod trist de a ieşi de pe scena vieţii.

Se poate evita, parţial, printr-o viaţă activă şi echilibrată, fără excese.

Oamenii cu preocupări intelectuale susţinute şi cumpătate, au cele mai mari şanse să evite demenţa.

Abilitatea empatică constituie cea mai importantă componentă a talentului artistic, mai ales a celui actoricesc. Uneori actorii se transpun cu totul „în pielea” personajului (şi riscă să revină cu dificultate de acolo…).

Presupune colaborarea dintre gândire şi simţire, imaginaţie şi voinţă, dintre conştient şi inconştient. Dar, întotdeauna subiectului empatic are conştiinţa demersului său, îşi dă seama că empatizează. Aceasta e diferenţa de bază dintre empatie şi sugestie, în empatie existînd un bun control voluntar al implicării şi posibilitatea retragerii din identitatea imaginată în propria identitate. Altfel, ar fi cu totul riscant ca actorul să rămână în subiectivitatea personajului (s-a întâmplat de pildă cu unul din interpreţii lui Isus) sau psihiatrul în cea a bolnavului schizofrenic, sau mama în starea sugarului etc.

Persoanele cu empatie slabă au de obicei dificultăţi în comunicare, intră frecvent în conflicte cu alţii, riscă să fie respinse de semeni şi să experimenteze neplăcerile însingurării.

Deşi a apărut ca împotrivire faţă de răstălmăcirile ocultiste şi spiritualiste (spiritism), căci iniţiatorii parapsihologiei credeau că nici un om serios şi întreg la minte nu poate lua în considerare astfel de bazaconii, astăzi parapsihologia s-a pierdut în speculaţii şi, asaltată de tot felul de indivizi dubioşi, majoritatea fără cunoştinţe de psihologie, riscă să eşueze în fantazări sterile.

Totuşi, în multe laboratoare din lume continuă experimentele riguros controlate asupra telepatiei, telekineziei etc. şi este posibil ca datele acumulate să ducă la revizuirea unor principii tradiţionale ale psihologiei. Deocamdată, mai aşteptăm.

De remarcat însă că o bună înţelegere a parapsihologiei poate fi realizată doar de cei care au deja cunoştinţe solide de psihologie, altfel există riscul unei alunecări uşoare în interpretări naive şi chiar periculoase. Experienţa arată că multe persoane neavizate ajung la credinţe iraţionale şi chiar la dezvoltarea unor tulburări psihice, lăsîndu-se sugestionate de informaţii despre călătorii în vieţi anterioare prin hipnoză, preluarea unor însuşiri magice de la Napoleon şi multe asemenea bazaconii.

Parapsihologia este totuşi un domeniu unde activează oameni cu adevărat pregătiţi profesional şi dornici de cunoaştere autentică, dar dificultăţile de dezvoltare a acestui domeniu sunt deocamdată considerabile. Rămâne de văzut!